Un gainer este căutat în general de cei care doresc să-și dezvolte masa musculară, să-și mărească aportul caloric și astfel să acopere necesarul de energie al unui stil de viață exigent din punct de vedere fizic.

La prima vedere, un gainer este foarte asemănător cu o pudră proteică. Principala diferență dintre acesta și pudrele proteice constă în compoziția generală. Gainerul este un amestec eficient de substanțe nutritive, bogat nu numai în proteine, ci în principal în carbohidrați. De asemenea conține și alte ingrediente, cum ar fi vitamine, minerale sau enzime digestive.

În compoziția sa se găsește de multe ori și creatină (cum este un Gainer de la PhD Advanced Mass) sau alți aminoacizi pentru a susține dezvoltarea masei musculare și performanța sportivă.

Raportul dintre carbohidrați și proteine în gainere poate urca până la 5:1, în funcție de tipul lor.

Compoziția unui gainer poate fi, de asemenea cu fibre, BCAA, vitamine și minerale.

O doză obișnuită de gainer poate conține în medie 500 kcal. Cu toate acestea, există și unele versiuni cu un conținut caloric de două ori mai mare decât doza recomandată. În compoziția lor puteți regăsi o mulțime de carbohidrați și mai puține grăsimi.

În general, atunci când vrem să pierdem în greutate, reducem aportul total de energie atât din grăsimi, cât și din carbohidrați. Pe de altă parte, atunci când ne dorim să creștem în greutate, creștem aportul de energie în mod ideal prin consumul de carbohidrați. Aceștia sunt principala sursă de energie pentru celule și au un impact asupra secreției hormonului anabolic – insulină.

Gainerele sunt o sursă de energie pentru masa musculară

Compoziția gainerelor este bogată în principal în carbohidrați. Acestea sunt sursa primară de energie. Dacă încercați să vă îngrășați sau să vă dezvoltați masa musculară, aveți nevoie de mai multe calorii.

După un antrenament greu, este important ca mușchii să se regenereze cât mai repede posibil. Iar carbohidrații sunt cel mai bun mod de a stoca glicogenul – o sursă de combustibil. Desigur, proteinele sunt și ele foarte importante, deoarece funcționează ca elemente de bază ale masei musculare, ajutând la dezvoltarea acesteia.

Dacă sportivii care se antrenează intens nu primesc o cantitate suficientă de carbohidrați, este probabil ca acest lucru să aibă un efect negativ asupra performanței și regenerării lor. Mulți se îngrijorează, de asemenea, referitor la câștigul în greutate atunci când consumă un gainer. De fapt, acest lucru este determinat de aportul și consumul total de energie al unei persoane, nu de gainer în sine.

Când trebuie să consumați un gainer?

Pentru a face antrenamentul mai eficient și pentru a vă ajuta să vă dezvoltați masa musculară, cel mai bine este să consumați acest produs:

- Înainte de antrenament cu 30-60 de minute. Gainerul poate fi modalitatea perfectă în acest sens.

- După antrenament: acesta este momentul în care tocmai ați consumat o cantitate mare de energie iar nivelul glicogenului vostru a scăzut; prin urmare, trebuie completat.

- Înainte de somn/dimineața, dacă alimentația voastră nu conține suficienți nutrienți, organismul vostru poate ajunge într-o stare catabolică, deoarece în timpul unui somn de cel puțin 6 ore nu se hrănește deloc.

- Oricând în timpul zilei: mai ales dacă sunteți atât de ocupați în timpul zilei încât nu puteți mânca.

Și femeile trebuie să consume gainere pentru menținerea masei musculare dacă acestea depun un efort mare la sală.

Apelați la Gainer “all-in-one”

De ce? Pentru au un conținut redus de grăsimi pentru utilizarea post-antrenament. “All-in-one” se referă la faptul că este capabil să ofere o multitudine de beneficii printr-o serie de ingrediente într-un singur shake complet.

Un “all-in-one” oferă un amestec puternic de creatină, leucină legată de peptide, zinc, împreună cu un profil bogat de aminoacizi, pentru a numi câteva din ingredientele care acoperă toate unghiurile pentru o recuperare eficientă și completarea nutrienților pierduți în timpul efortului.

De ce trebuie să tineți cont când alegeți un gainer?

1. Feriți-vă de conținutul crescut de zahăr și axați-vă pe gainerele de calitate care oferă substanțe nutritive din surse mai curate. Acestea sunt în principal proteine și carbohidrați complecși.

2. Verificați conținutul de proteine de calitate pentru că cel mai bine este ca masa pe care o câștigați să fie cea potrivită – și anume masă musculară, nu grăsime. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să vă creșteți aportul caloric și să consumați cantitatea optimă de proteine. Sursa lor ar trebui să conțină toți aminoacizii esențiali pe care organismul nu îi poate produce.

3. Mai multe surse de proteine sunt un plus pentru un gainer

4. Căutați gainere cu nutrienți esențiali cum ar fi vitaminele și mineralele care pot juca un rol important în procesul de atenuare a manifestărilor de stres metabolic cauzate de antrenament. Multivitaminele din gainerele de înaltă calitate oferă o cantitate suficientă de micronutrienți, pe care organismul sportivului îi consumă în timpul antrenamentului.

Gainerul este o modalitate de a crește aportul caloric și de a furniza organismului nutrienții necesari dezvoltării masei musculare. Acest produs conține proteine, însă diferă de suplimentele proteice în principal printr-o proporție mai mare de carbohidrați.

Dacă un Gainer este îmbogațit cu nutrienți esențiali precum vitamine și minerale este cu atât mai bine.